Parfum de tei și confidențe cu Teo la ultima ediție Clubul Nostru

By noiembrie 8, 2017Galerii virtuale

Mie personal femeia asta mi-a vorbit o singură dată, și atunci ne-am întâlnit… virtual. Nu mai țin minte în ce an era: 2006 sau 2007. Realiza Teo Show la PRO TV București și am făcut cu ea un interviu pentru revista VIP Magazin din Republica Moldova. În perioada aceea Teo Trandafir era așteptată și primită cu drag zilnic în casele a milioane de români de pretutindeni și toți o considerau un membru al familiei lor, parte din viața lor.

Popularitatea ei atinsese cote maxime și asta în pofida faptului că nu se încadra nici pe departe în tiparele obișnuite ale unei dive. Ea însă era întruchiparea perfectă a omului simplu, cu micile sau marile ei probleme pământești, ca bonus având o inteligență sclipitoare, un debordant simț al umorului și o prezență de spirit ascuțită.

În paralel cu viața de la TeVeu, simpatica Teo și-a drămuit soarta cu mai mult sau mai puțin umor, a ars și s-a reclădit din temelie, a căzut și s-a reinventat, a văzut moartea cu ochii de câteva ori și a reușit să se reîntoarcă chiar și atunci când viața ei atârna de un fir, a înfiat un copil, s-a căsătorit, a divorțat, a fost deputat în Parlamentul României și nu a renunțat la fericire, și greutățile nu i-au tocit nici simțurile, nici visele și nici optimismul.  Și presa de cancan a savurat cu mult nesaț toate impasurile prin care a trecut, dar ea nu a dat nimănui satisfacție, pentru că femeia asta, și atunci când recunoaște că a greșit, e net superioară tuturor, măcar și din considerentul că la acel moment, ea are deja o lecție învățată și o experiență în plus față de oricine încearcă să o dea la brazdă.

Sâmbătă, 13 iunie, am avut ocazia s-o admirăm pe Teo la Chișinău în cadrul ultimei ediții Clubul Nostru. A fost o întâlnire fantastică, în cadrul căreia s-au rostit cu mult umor adevăruri durute, s-a făcut haz de necaz și am râs cu lacrimi de propriile-ne defecte, greșeli și crize de personalitate. Teo a fost portavocea tuturor la acea întâlnire, a dat glas tuturor gândurilor, fricilor și clișeelor noastre și ne-a ajutat să ne putem vedea și analiza dintr-o parte, ca să ne fie mai simplu să ne acceptăm, să ne iubim și să ne perfecționăm.

De pin 2000 încoace am urmărit-o cu sufletul la gură pe Teo, în emisiuni, ziare, reviste, ca pe un om apropiat. Unele monoloage ale ei din emisiune mă emoționau până la lacrimi și i-am făcut, fără ca ea să știe, o tonă de confidențe în gând, pentru că maniera ei de a se adresa oamenilor, fie și de la tv, te cucerește și te face să ai încredere în ea. Și asta în pofida faptului că odată cu trecerea anilor umorul ei devine tot mai usturător. Și asta în pofida faptului că Teo de acum nu mai arată precum Teo de atunci, iar asta ne-a făcut s-o îndrăgim și mai mult pe Teo cea din interior, de la capătul labirintului prin care ne poartă soarta și care e plămădită din rezultatele tuturor încercărilor, speranțelor și iubirilor și, mai cu seamă, izbânzilor…

A fost o ediție de milioane, dar m-a umplut de nostalgie, pentru că la Clubul Nostru am cunoscut oameni minunați, fie că a fost vorba de oaspeții de onoare sau de simpli spectatori, care m-au convins odată în plus că nicio întâlnire nu e întâmplătoare. Să închei un astfel de proiect cu Teo Trandafir în calitate de invitat, omul care a știut și a putut mereu să o ia de la capăt, e mai mult decât o metaforă. Mulțumim, Doina Cernavca, pentru Clubul Nostru, cu siguranță, cel  mai bine organizat și  mai elegant eveniment de la noi și drum bun în continuare. Nu mă îndoiesc că o să  ne mai uimești și o să ne mai oferi prilej de sărbătoare.

P.S. Aici găsiți toate pozele de la ultima ediție a Clubului Nostru.

Leave a Reply