Pălăriile doamnei cu riduri

By ianuarie 15, 2018Pălăriile doamnei

Proverbul acela cu aparențele care înșală, știți că are și un contraargument: pe om îl întâlnim după haină (tot o aparență și ea) și-l petrecem după minte. Doamna mea de azi cu ”pălărie” e și ea o consecință a aparențelor. Am plasat între ghilimele cuvântul pălărie, pentru că, în fapt, ea nu poartă acest accesoriu, dar are o aură de mister care o învăluie asemenea unei pălării extravagante. Mai mult, am impresia că poartă trenă și mănuși imaginare.

O observ de departe cum se apropie cu un mers de gazelă și văd cu coada ochiului cum privirile tuturor de la terasă o urmăresc până în momentul în care se așază. Mișcările-i și gesturile, distinse și elegante, parcă sunt filmate cu încetinitorul. O fi și din considerentul că nu ne scapă din ochi nimic din ce face, sau poate pentru că are o anumită precizie: nu trădează nicio îndoială, nicio șovăire, pare a fi o pisică vorbitoare dintr-un roman de Murakami – te îndoiești că vorbește într-adevăr sau doar tu o înțelegi, dar n-ai nici un dubiu că stă în fața ta.

Chelnerul se apropie de ea chiar în momentul în care spatele ei atinge speteaza scaunului. Am impresia că el a numărat în gând pașii (ca la vals), ca să ajungă exact în acel moment. În mai puțin de trei minute revine cu un espresso și un pahar de apă cu lămâie pe tavă. Își înclină discret a plecăciune capul spre umărul stâng (am chiar impresia că a mișcat ușor și din picior, ca un gest milităresc de salut) și s-a retras.

Și, ca la comandă, se revarsă peste terasă un val de șușoteli. Chiar și barista a ieșit de după tejghea și a venit să fumeze pe scările cafenelei. În aer rătăcesc frânturi mai expresive, cuvinte aparte și priviri curioase.

…   familie și doi copii… două săptămâni… biserici și mănăstiri… nevastă-sa spunea tuturor că i-o făcut vrăji…

… da pictorul X?… cu 20 de ani mai tânăr decât ea… un nud… vândut în Germania… acum moare de foame…

… băiatul lui șu-șu-șu,… 19 ani… noroc că l-o scos mă-sa din țară… l-au prins cu lațul în gât… maică-sa era mai tânără decât dânsa…

…director de filială… 26 de ani… și-a lăsat mireasa în săptămâna nunții… era gravidă…

…da actorașul cu bărbuță…!?

…prosper om de afaceri… mașină roșie cu fundă… accident…scaun cu rotile… Viena…

Am o întâlnire aici și am venit cu 20 de minute înainte de timpul stabilit, în drum spre aici mi-am luat o carte de la librărie, intenționat am venit mai degrabă ca să reușesc să încep cartea. Dar rămân prinsă în acest joc la terasă, cu urechile ciulite și ochii țintiți spre ea, chiar dacă înțeleg că e indecent să te holbezi la om, iar eu, în genere, sunt o fire timidă și evit să iscodesc oamenii cu privirea. Deduc că lumea de aici cunoaște totul despre ea. Doamna mea cu pălărie face abstracție de tot și toate. Soarbe încet mai întâi jumătate din paharul cu apă, apoi gustă din espresso, de parcă ar oficia o ceremonie religioasă. La sfârșit bea apa rămasă în pahar și cu aceleași gesturi, care parcă ar străbate de pe un ecran enorm de pânză de la cinematograf, lasă o bancnotă de 50 de lei sub pahar, salută abia vizibil chelnerul cu un gest discret cu mâna dreaptă și pleacă. Poartă o rochie neagră din jerseu până la genunchi, cu o tăietură mică în zona decolteului și puțin asimetrică spre umărul stâng. Mai are o geantă mică pe umăr, de culoarea verde-smarald și o pereche de ochelari maro, cu rame pătrate. Este încălțată cu o pereche de pantofi stiletto, nude, cu toc de 8 cm și are părul strâns la ceafă într-un coc lejer. Rămâne în câmpul nostru de vedere mai puțin de un minut și dispare după colț, de parcă ar fi o aromă de parfum care se evaporă.

Aproape instantaneu apare și persoana cu care-mi fixaxem azi întâlnire: să mai bem o cafea, să mai trecem în revistă niște vorbe, să ne mai tachinăm, să ne mai aerisim.

-Ai văzut pe…?, mă întreabă înainte să mă salute.

-Da, pentru prima dată. Mi-am închipuit că ea este din ce mi-ai spus odată despre ea.

-Știi câți ani are?

-?

-E dintr-un an cu…

-Păi respectiva anul trecut a devenit a doua oară bunică!

-Ei nu i-ai da atât, nu?

-Niciodată. I-aș fi dat cu 25 mai puțin. Frumoasă.

-Cu adevărat frumoasă…

-Cred că a frânt multe inimi.

-Se spune că a iubit și ea o dată… un ordinar, care o umilea dorind s-o facă geloasă. Chiar l-am cunoscut.

-Și a făcut-o geloasă?

-Ea a plecat și de atunci bântuie fanteziile altora.

-El?

-S-a recăstorit, a divorțat și s-a băut. A pierdut apartamentul, mașina și s-a retras pe undeva în nord, în satul părinților, dacă mai trăiește, că-l căutau insistent cei cărora le datora bani.

-Nu au copii?

-O fiică în Europa. Le văd uneori împreună, bucățică ruptă maică-sa…

-Pe ea o cunoști personal?

-Vrei să-mi faci cunoștință cu ea?

-Hm, vrei să-i pui o pălărie, nu?

Omul meu m-a impresionat azi, e obicei e cam misogin, acesta e și farmecul discuțiilor noastre. Azi e galant și chiar nostalgic.

… În fine, ea nopțile stinge luminile din casă și privește cerul prin geam. Atunci, în colțul ochilor îi apar riduri-evantaie, ca două aripi de înger sculptate pe partea de sus a obrajilor. Strigăte, crampe, reproșuri îi schimonosesc chipul din interior, dar nu scoate nici un sunet, plânge și urlă înăuntrul, urmărind cum se sting luminile în blocul de vizavi, pentru că își poate controla întunericul din interiorul ei, dar o sperie întunericul din jur.

Vârsta celor care au încercat să-și găsească un loc în inima ei e ușor exagerată: a celor foarte tineri, a celor foarte bătrâni, precum și a celor foarte săraci, foarte bogați, foarte cunoscuți ori foarte talentați… Nu a fost nimic ieșit din comun, că dacă ar fi fost, ar fi știut să păstreze, să aprecieze, să se încreadă.

La fel, consideră exagerate osanalele aduse felului în care arată ori se îmbracă. Ea, pur și simplu, a naufragiat dintr-o iubire și altă corabie nu a mai oprit la țărmul ei. Nu a încercat neapărat să se adapteze și nici n-a pretins altora să i se adapteze.

Își este suficientă. Adică, mai pe înțelesul nostru fie spus, se descurcă… oarecum, altora de ce le-ar păsa cum și de ce anume?

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply