Nimeni nu a vrut s-o salveze pe Amy Winehouse

By ianuarie 10, 2018Oameni

„Stilul este omul însuşi” (Le style est l’homme meme) era de părere Buffon. Pe lumea asta există o mulţime de persoane talentate: actori, cântăreţi, virtuozi, modele, scriitori, fotografi etc., dar unităţi dintre ei devin vedete. Şi, nu multe sunt cazurile când cei care beneficiază şi abuzează de statutul de star nu sunt dintre cei mai talentaţi.

Ea a fost talentată. Foarte talentată. Dumnezeu a înzestrat-o cu o voce senzaţională. S-a făcut remarcată pentru vocea sa puternică, contralto, care îi permitea să atingă note muzicale foarte joase. De asemenea, a fost şi o compozitoare foarte talentată şi originală.

Amy Winehouse a fost, pe bună dreptate, un star. Într-o perioadă relativ scurtă de timp ea a cunoscut succesul şi consacrarea datorită talentului.

Dar talentul nu e niciodată suficient să rămâi în top, să-ţi păstrezi statutul. Există anumite strategii, reţete, scheme, pe care trebuie să le urmezi. Trebuie întotdeauna să rămâi actuală, să fii în avangardă, să surprinzi, dar asta este epuizant. Mai există o cale, una sigură  – să şochezi. Emoţia este punctul vulnerabil al omului, iată de ce trebuie să joci pe emoţie dacă vrei să mai rămâi printre cei văzuţi. Indiferent prin ce te faci remarcat, trebuie să fii permanent în gura lumii.

Stilul ei de viaţă nu e nicidecum un model demn de urmat. Din păcate, puţini, mult mai puţini vor vorbi despre stilul muzical pe care l-a abordat Amy şi care i-a deschis uşa spre lumea muzicii, despre felul în care ea a ştiut să combine în muzica pe care o făcea elemente de jazz, soul şi rhythm and blues…

Pe bune, câţi dintre voi azi, cei care regretaţi moartea subită, la doar 27 de ani, a celei mai influente cântăreţe britanice, vă amintiţi acum vreo melodie a ei? Prima imagine care îţi vine în minte în momentul în care rosteşti numele lui Amy Winehouse este părul lung, dezordonat, tapat, tatuaje cu modele ieftine, ridicole, conturul ochilor cu linii prelungite până la tâmple, tricourile care îi lăsau să se vadă mâinile slăbănoage şi nesfârşitele probleme cu drogurile şi alcoolul, ştirile despre o nouă cură de dezintoxicare. Acesta era stilul Amy Winehouse şi el a fost cartea ei de vizită, din păcate în detrimentul adevăratelor ei virtuţi. Şi armatei de mercenari care s-au ocupat de impresarierea ei le-a convenit acest stil şi l-au încurajat, pentru că era ieftin de întreţinut şi pentru că nu le dădea multă bătaie de cap în ceea ce ţine de inspiraţie pentru stategiile de marketing. Au avut şi o scuză – lumea s-a săturat de vedetele astea glam lipicioase, vrea să vadă instincte primare şi ea aşa este – primitivă şi neordonată. Din păcate, pe ea acest stil a omorât-o, era stoarsă înainte de moartea ei fizică şi la ultimul concert din viaţa ei, la Belgrad, a fost huiduită.

Desele ei cure de dezintoxicare n-au fost decât praf în ochi. Cei care au făcut din ea o industrie şi au trăit la propriu din această industrie, au fost obligaţi, de ochii lumii, s-o ducă la dezintoxicare, pentru a fi feriţi de probleme cu ONG-urile şi autorităţi. În realitate însă nimeni nu a vrut s-o salveze pe Amy Winehouse, iar ea, copilul provenit dintr-o familie social vulnerabilă, cu părinţi divorţaţi şi cu o adolescenţă dificilă, nu mai avea descernământ. Viaţa şi cariera ei îmi amintesc de o altă cântăreaţă, care, de altfel, a murit tot la vârsta de 27 de ani, americanca Janis Joplin, din cauza unei supradoze.

Eu îi iubesc vocea şi muzica. Păcat că zborul ei s-a frânt subit, că vocea şi talentul ei au încăput, în viaţa asta, într-un trup fragil, la o persoană instabilă din toate punctele de vedere.  

Leave a Reply