Geamuri către singurătăți…

Pe hol era întuneric și a trebuit să scotocească îndelung prin buzunare după cheie, ca mai apoi să caute cum să nimerească broasca și să descuie ușa. La începutul săptămânii schimbase chiar el becul, dar se vede că iar s-a găsit vreunul căruia i-a fost lene să se ducă până la magazin și a ”împrumutat” lumina de pe hol. A trecut pragul apartamentului și a orbecăit după întrerupător, ca să facă lumină. Și-a mijit ochii, a plecat puțin bărbia ca să i se sprijine în piept și să-și poată recăpăta echilibrul. S-a descălțat pe covorașul de lângă prag, și-a lăsat paltonul să-i cadă pe lângă cuier și a intrat în bucătărie. S-a dus la geam fără să aprindă lumina.

Urechile îi ardeau, tâmplele îi zvâcneau iar fruntea … avea impresia că fruntea i se face țăndări din cauza unei dureri ascuțite, adânci, de parcă îi plesnise o sticlă înăuntrul craniului și cioburile căutau loc să iasă de acolo.

Lumina din antreu făcea ca geamul bucătăriei să pară o oglindă în care se reflecta atât de clar fruntea lui bandajată, cu o pată roșcată, abia sesizabilă pe partea dreaptă a capului. I s-a mai întâmplat să-și frângă o mână, să-și scrântească un picior și să poarte ghips și bandaj, dar iată capul i-a rămas mereu intact, nici măcar în copilărie nu și l-a spart cu baistrucii, cum îi numea maică-sa pe tovarășii lui de nebunii.

În blocul de vizavi erau puține geamuri iluminate, din unele țâșneau lumini violete, pe semne că locatarii lor se uitau la televizor. Ceasul electric de la bucătărie arăta că e ora 23.45. ”…și 47, rosti el în glas, pentru că rămâne în urmă cu 2 minute”. S-a uitat la ceas ca să-și facă o idee despre ce ar putea face ea acum. Știa precis că la ora asta nu doarme, rar se culca înainte de miezul nopții. Și-a scos telefonul, a căutat în lista de contacte numele ei, a vrut să apese pe imaginea verde cu receptor, dar s-a răzgândit; a pus telefonul pe colțul mesei din bucătărie, rămânând să contemple în continuare pe întuneric geamurile blocului de vizavi.

În cinci apartamente ardea lumina, din patru răzbăteau umbre azurii, iar la un geam era aprinsă o ghirlandă. Aproape că simțea pe pielea lui căldura și confortul așternuturilor străine în care dormeau duși, probabil, vecinii de peste drum. Gândul la confortul intim al altor oameni la ceas târziu de noapte îi sporea senzația de pustiu și singurătate. Și-ar fi dorit să-l țină și pe el acum  cineva în brațe sau măcar să-i vorbească.

De cu seară, când se întorcea de la serviciu, a fost atacat de niște golani în scara blocului; unul dintre ei l-a lovit în cap cu o bucată de beton, pusă la intrare ca să țină întredeschisă ușa pentru cei care încă nu și-au făcut cheie cu cip, după ce au instalat interfon în scară. I-au luat numai banii pe care îi avea cu el, bine că i-au lăsat buletinul și permisul. S-a deconectat o vreme, nu știe cât a stat lat pe betonul rece, dar a avut noroc de o vecină care a chemat Salvarea și s-a tot mocoșit  până la ora asta pe coridoarele de la Urgență, bine că l-au lăsat să vină acasă.

Lungi și triste sunt nopțile de iarnă, dacă n-ai cu cine sta la geam, ca să privești în întuneric.

Poate să-i telefoneze totuși, doar nu sunt străini, au împreună un copil. Și au trecut mulți ani de când s-au despărțit, s-au mai potolit spiritele, supărările; au convenit că rămân prieteni orice s-ar întâmpla, își transmit felicitări cu ocazia tuturor sărbătorilor… Ar avea nevoie să audă acum vocea unui prieten și nu a unui prieten oarecare, ci vocea ei, chiar dacă ar fi s-o audă cicălindu-l. ”Du-te de unde ai venit la ora asta! Rămâi cu amicii tăi, dacă sunt mai importanți decât familia!” – de câte ori, când revenea în zori de pe la bairamuri cu prietenii și o găsea așteptându-l pe întuneric la geamul din bucătărie, i-a spus că-i stau în gât toate reproșurile ei, că nu-i mai suportă vocea și nici privirile astea încărcate de cearcăne adânci și vineți, că nu mai are ochi s-o vadă și nervi s-o suporte.

Și mai apoi, de câte ori i-a jurat el că povestea n-o să se mai repete, că va fi totul ca la început – doar ei și lumea lor, așa cum și-au dorit din primul an de facultate, când s-au cunoscut. Și ea îl credea de fiecare dată… până într-o zi când el s-a pomenit singur în acest apartament și i-a fost clar că totul s-a sfârșit.

În anii de când nu mai sunt împreună a încercat de câteva ori să-i demonstreze că poate fi de încredere, că poate avea o viața normală, așa cum îi cerea ea când formau o familie. Și uite, de câteva luni bune deja încearcă din nou să le dovedească tuturor și, mai ales, ei că a renunțat la vechile năravuri și obiceiuri și că de data asta e absolut convins că așa poate fi mereu viața lui. Dar ea n-o să-l mai creadă. Va spune că incidentul din scara blocului nu este decât o altă născocire a lui care să ascundă iar vreo încăierare.

Dar poate îl va crede, poate îl va compătimi, îi va spune să fie mai atent când vine pe înserat de la serviciu, îi va cere să asculte de ce a spus doctorul, să repete analizele, să mai consulte un specialist…

Se hotărî. Întinse mâna după telefonul lăsat pe colțul mesei, îi găsi numele înscris în agendă și apăsă fără să stea prea mult pe gânduri. Numără tonurile de apel cu răsuflarea întretăiată: două, trei… Îi spusese odată cineva că dacă omul nu-ți răspunde după cinci tonuri de apel, nu trebuie să insiști mai mult, pentru că e o dovadă de impolitețe. …Patru… Bine-ar fi să nu-i răspundă…, dar fu surprins să audă: ”Alo! Alo?…” Vocea ei avea note abia reținute de reproș. El a răsuflat adânc, pregătindu-se să-și ceară scuze și să-i spună că a apăsat întâmplător pe buton, încercând să-și seteze pentru mâine dimineață alarma la telefon, dar în acel moment a auzit pe fundal și o voce  de bărbat care părea să fie iritat: ”Cine poate să sune oamenilor la ora asta?!” A închis și a pus la loc telefonul pe masă. Ca să vezi, nu era singură la ora asta. Probabil nici nopțile nu și le mai petrece privind pe geam în întuneric. Mda, nu a fost o idee bună să sune.

În blocul de vizavi mai ardea lumină în doar trei apartamente; două geamuri sugerau că stăpânii apartamentului privesc televizorul, iar la o fereastră clipocea o ghirlandă în formă de brad. Interesant, oare la ce oră se va face întuneric la toate geamurile? Dar dacă sunt și din cei care au adormit cu televizorul pornit?…

Leave a Reply