Frumoasă.eu – noutăți pentru tenul meu

By noiembrie 8, 2017Diverse

Cosmeticiana mea spune că e necesar să-mi schimb crema de față la fiecare jumătate de an, în caz contrar, tenul se obișnuiește cu acțiunea produsului pe care îl folosesc timp îndelungat și nu mai dă rezultate. Utilizez permanent creme hidratante, ele sunt nelipsite din arsenalul meu de frumusețe. Pot renunța pentru o anumită perioadă la machiaj, da nu trece o zi pentru mine fără produsele de curățare și hidratare a tenului. Obișnuiesc să folosesc, în pauza dintre creme ulei de grâu sau măsline, presat la rece. Pentru că am tenul predispus spre uscare, acest procedeu e benefic pentru pielea mea.
De data asta, din pauza de ulei de grâu m-a scos Avon cu noua gamă Nutra Effects. Nu vreau să mă dau tare alintată, dar au trecut mai bine de zece ani de când nu am folosit pentru ten o cremă Avon. A existat o bună perioadă de timp în care am fost sceptică în privința produselor Avon, dar, am mai spus și repet, conceptul Avon a suferit îmbunătățiri considerabile în ultimii cinci ani și mi-a recâștigat încrederea.
set AvonSă încerc noua provocare m-a ispitit Doina Babcinschi, care mi-a vorbit despre noua gama și când am acceptat, s-a documentat minuțios despre tipul de ten pe care îl am și, evident, despre vârsta. În consecință mi-a propus Nutra Effects Ageless multi action cream – o formulă activă hidratantă, care are la bază complexul active seed și semințe de rodie, bogate în antioxidanți. Produsul, cu recomandarea 35+, fără parabeni, accelerează producția de colagen și elastină, întărind astfel structura de suport a straturilor pielii.
Timp de o săptămână am folosit de două ori pe zi Nutra Effects Ageless, crema de zi și cea de noapte și, pentru început am remarcat mirosul plăcut, delicat și textura produsului. În primele două zile am observat că tenul are mai multă strălucire, treptat pielea a devenit mai elastică. La o săptămână de utilizare a gamei am descoperit că nuanța tenului meu a devenit uniformă. Deci, rezultatele pe care le-am obținut sunt mai mult decât satisfăcătoare și acest lucru nu poate decât să mă bucure și să continuu să folosesc acest produs, pe care îl recomand cu încredere femeilor care au tipul de ten cu tendință de uscare sau sensibil.
Câteva observații: crema de zi e ceva mai grasă decât cea de noapte. Eu o aplic pe față imediat după trezire, nu înainte să-mi curăț fața cu o dischetă înmuiată în spuma de curățare Nutra Effects și-mi pun o bentiță, ca să nu încarc de grăsime bretonul. În timp ce mă spăl pe dinți, fac ceaiul, mă îmbrac, trezesc și pregătesc pentru școală copilul, produsul se îmbină în piele. După ce mă pieptăn, mai masez odată fața, ca să se absoarbă crema și mai bine. Dacă rămâne, excesul de cremă poate fi îndepărtat de pe față cu un șervețel de hârtie. Eu încă nu l-am îndepărtat niciodată, pentru că după a doua masare, se absoarbe. Produsul poate fi și o bună bază pentru machiaj și are factor de protecție SPF 20.
În noua gamă Nutra Effects găsiți creme pentru toate necesitățile tenului vostru, puteți alege:
Avon2– Hydration (pentru hidratare, cu extracte de seminţe chia),
– Balance (pentru matifiere, cu extracte de semințe de chia și pudră matifiantă),
– Radiance (pentru luminozitate, cu extracte de semințe de streliția),
– Anti-aging 35+ (pentru primele semne de îmbătrânire, cu extracte de semințe de rodie),
– Anti-aging Advanced 45+ (pentru semnele profunde de îmbătrânire, cu extract de semințe de rodie și ceramide).
Un reprezentant Avon vă poate oferi mai multe răspunsuri, le puteți găsi și pe pagina oficială de facebook a companiei.
Așa că, dacă sunteți în căutarea unui produs nou pentru tenul vostru, vă recomand cu încredere, în cunoștință de cauză, Avon Nutra Effects. Dacă alegeți crema potrivită tipului de piele și vârstei pe care o aveți, nu o să regretați.
Imaginile cu care însoțesc acest text sunt de la lansarea gamei Avon Nutra Effects, a fost un eveniment discret și elegant, care s-a desfășurat într-o atmosferă agreabilă, m-am simțit minunat și am revăzut colege cu care am socializat și ne-am simțit grozav. Dacă sunteți curioși, puteți accesa și galeria foto.

Leave a Reply