Fosta III. Ultima. Derutantele fantome

By ianuarie 17, 2018Oameni

În penultima postare v-am promis că vă voi ţine la curent despre cum decurge planul amicei mele de neutralizare a fostei şi veşnicii iubiri paralele şi platonice ale actualului ei iubit.

Ultimul „mare păcat” pe care l-a comis recent „pufuleţul”, actualul iubit al colegei mele, a fost acela că i-a scris Fostei, cu ocazia zilei de naştere, următorul mesaj: „La Mulţi Ani, Puişor!”

Cum a aflat colega mea despre acest sms? Varianta clasică: iubitul se duce seara să facă duş, fata înhaţă telefonul şi aruncă o ocheadă în lista de mesaje expediate. Mai multe dovezi incriminatorii nu a reuşit să scotocească, de frică să nu fie surprinsă. Mesajul fusese expediat înainte de confruntarea de care vă povestisem în episodul trecut. Ce a urmat? Derută totală. Fata noastră a pus telefonul la loc, a aşteptat să iasă iubirea din baie, i-a spus noapte bună pe un ton care nu mai lăsa loc de nicio giugiulire, s-a întors cu spatele la el şi s-a prefăcut că doarme. A doua zi a ieşit din casă fără să se machieze şi să-şi bea împreună cafeaua. S-a grăbit la serviciu să-mi raporteze: „Cloşca dracului! Până acum mă numea pe mine puişor, acum am aflat că mai are pui. Cum să-i spun motivul pentru care sunt supărată pe el? Va afla că am căutat la el în telefon şi va deveni mai precaut. Dar nici nu pot răbda să-mi facă mie una ca asta!”, tună şi răsună ea, că se aude şi în birourile alăturate şi câte o colegă îşi mai face drum prin anticameră, strecoară capul printre uşă, se preface că a venit cu treabă, dar nu îndrăzneşte să bage text cu vreun motiv, toate derutate de liniştea care se aşterne în momentul în care noi auzim că se deschide uşa.

Să fim sincere, nimănui dintre noi nu i-ar face plăcere dacă iubitul, logodnicul sau soţul ar numi altă femeie cu apelativul „puişor”. Când îi spui astfel unei femei despre care susţii că îţi este doar o amică, e greu să crezi că această adresare ascunde doar prietenie. Sunt de acord că amica mea are tot dreptul să fie furioasă în asemenea caz, dar cu ce o pot ajuta? Înţeleg că nu e corect să scotoceşti într-un telefon străin, dar admit, cu toate riscurile să fiu acuzată de complicitate în privarea lipsei de intimitate a altei persoane, că în cazul ei scopul scuză mijloacele, dacă fata se simte neglijată şi bănuieşte o anumită dualitate în comportamentul iubitului faţă de ea. Am sfătuit-o doar să evite să provoace o ceartă care riscă să degenereze în scandal din motive exagerate, odată ce nu e pregătită să recunoască că a citit mesajul cu pricina. Credeţi că a ţinut cont de recomandarea mea? Peste câteva ore reuşiseră deja să se ciondănească, ea găsise motiv de supărare: el, care are biroul la maxim cinci minute de al ei nu s-a priceput s-o scoată în oraş la ora mesei. Se dusese singur. Eram sigură că discuţia avea să continue seara acasă. Am avut dreptate, dar a găsit ea alte şi alte motive să-şi justifice supărarea decât cel real. În consecinţă, când a avut iar timp să verifice telefonul mobil al iubitului ei, mesajul cu pricina fusese eliminat. În schimb, a doua zi, când ea a intrat în contul lui de socializare, a citit o conversaţie dintre cei doi. Un banal schimb de amabilităţi şi atât, care a avut loc în timpul în care ea nu-i răspundea la telefon şi mesaje, făcând-o pe supărata că n-a invitat-o la masă.

Preadorata Fostă s-a întors în Italia peste câteva zile. Şi viaţa lor a reintrat pe făgaşul normal. Adică, nu există dragoste şi armonie mai mare decât cea care se întâmplă după o împăcare furtunoasă.

Aici se termină naraţiunea în trei acte despre povestea în care amica mea a cunoscut-o pe fosta iubitului ei. În una dintre zilele însorite şi călduroase de octombrie am discutat pe îndelete despre relaţia actualilor noştri cu fostele. Şi amica mea s-a prins la gândul că eu nu i-am povestit nimic despre relaţia mea cu fosta actualului meu. Eu, spre deosebire de ea, nu o cunosc decât din povestite şi nici nu am fost curioasă să o cunosc. Fiecare dintre noi are un trecut, un prezent şi speră la un viitor. Trecutul meu şi al lui este o etapă încheiată. Un capitol la care am pus capăt fiecare pe cont propriu, atunci când am decis să avem un prezent comun şi când am început să ne facem planuri pentru un viitor pe care nu-l concepeam separaţi unul de altul.

„Şi chiar fosta lu’ a tău nu l-a căutat niciodată?”, mă sfredeleşte amica mea cu ochii şi mai verzi de atâta curiozitate, decât îi are în realitate. „Nu”, răspund eu. „Ţi-a spus el asta?” „Nu, n-am avut motive eu să-l întreb. Eu doar pe fostul meu nu l-am mai căutat niciodată! Iar actualul meu nu s-a mai interesat niciodată dacă nu m-a căutat fostul. Eu de ce m-aş interesa?” „Şi chiar nu te interesează asta?”, stăruie ea, uitând să scuture scrumul ţigării, care în consecinţă „îi ninge” blugii albi şi extrem de mulaţi. „Ei, că eu la altceva nu am la ce mă gândi! Hai să scoatem la capăt darea aceea de seamă şi poate ne ducem mai degrabă azi acasă, e vineri doar”, pun eu capăt subiectului, nu pentru a evita o corupere la nişte gânduri şi fapte similare din partea ei, ci pentru a nu-i spune adevărul despre concluzia la care ajunsesem în acel moment.

Ce nu i-am spus eu ei? Că nu Fostele şi nici Viitoarele pun în pericol relaţiile noastre, ci o eventuală Paralelă, un refugiu pe care şi l-ar putea găsi actualul, sătul de cicălelile şi insinuările noastre şi că s-ar putea să ne trezim şi noi Fostele actualului într-o bună zi. De ce nu i-am spus-o? Pentru că i-aş fi dat idei şi mintea ei ar fi plăzmuit, la necesitate, o Paralelă, o Concomitentă, ca răspuns la bănuielile care ar putea să-i ai apară pe parcurs la comportamentul „pufuleţului”. Cine se arde odată, suflă şi în iaurt, spune înţelepciunea populară. Iar ea s-a ars de multe ori şi acum vrea să se asigure, pe toate fronturile, că este Singura, Unica, Permanenta, Veşnică în viaţa lui (şi de dorit în tot Universul, toţi bărbaţii s-o vrea, iar ea să-l aleagă pe „pufuleţ”) până moartea îi va despărţi, chiar dacă nu au ajuns încă să-şi jure credinţă în faţa altarului.

Şi uite aşa, majoritatea dintre noi îşi trăiesc prezentul cu bănuieli în privinţa trecutului, cu frică şi nesiguranţă în ceea ce ţine de viitor, iar timpul trece şi ne surprindem într-o bună zi că s-au scurs anii ca nebunii, pe neobservate şi noi n-am profitat de ei. Nu i-am trăit, ci i-am umplut cu gânduri şi eforturi inutile, i-am bântuit cu fantomele derutante ale închipuirilor noastre.

În concluzie: fiecare femeie, fiecare bărbat are sau va avea o poveste cu fosta. De asta nu scapă nimeni. Trecutul însă trebuie lăsat în urmă, asemeni bolilor copilăriei, fără ele nu am căpăta imunitate pentru o viaţă adultă.

15 OCTOMBRIE 2012

Leave a Reply