FOSTA II. Sindromul veşnicului admirator

By ianuarie 17, 2018Oameni

Uneori se creează impresia că bărbaţii şi femeile trăiesc în lumi paralele şi în lumea noastră, în timpul actual se întâlnesc doar … la lucru sau dimineaţa înainte de a trimite copiii la şcoală. Aveam atâtea lucruri în comun, dar preferăm să păstrăm intrări şi chei separate. Trăim în acelaşi oraş, lucrăm în aceleaşi oficii, circulăm cu aceleaşi mijloace de transport, ne uităm împreună la aceleaşi buletine de ştiri, dar gândim diferit, acţionăm diferit în aceleaşi situaţii. Aceleaşi cuvinte le interpretăm diferit, ne trezesc diferite asociaţii. Şi, în mod absolut straniu, se întâmplă uneori că aceste două sfere, care sunt bărbatul şi femeia, se ciocnesc din întâmplare, se privesc cu interes, se tachinează, se îndrăgostesc, se contopesc, îşi jură dragoste şi credinţă veşnică şi atunci când s-au găsit, de prea mult bine şi fericire, ajung din nou să se poziţioneze pe fronturi diferite. Lumea lor comună, intimitatea lor se sparge ca o bulă de săpun, sau cineva o părăseşte pe furiş, rămânând în ea doar de formă, de ochii lumii, păstrând doar convenienţele. Cei doi ajung să-şi facă reproşuri şi parcă s-ar certa din acelaşi motiv, doar că unul vorbeşte despre tanda şi altul despre manda; dar tu ai spus asta, nu te-ai gândit la mine… dar eu am făcut asta pentru tine şi tu nu apreciezi, vezi doar ce e rău… şi uite numai fraze din astea care se referă doar la „eu”, „tu” şi care exclud formula de „noi”. Vorbesc aceeaşi limbă, dar nu se mai înţeleg. Ceea ce i-a unit a dispărut. Şi te întrebi: cum se poate că la început parcă întreg Universul a conspirat să ne întâlnim, să fim împreună, iar azi parcă totul se face spre a ne despărţi, totul ne este potrivnic? Şi noi nu mai ardem de dorinţă să ne împotrivim curentului.

Mda, bărbaţii şi femeile sunt două lumi paralele. Iar sentimentele şi emoţiile care ne leagă sunt, probabil, intergalactice, nave spaţiale de investigaţie, de spionaj.

Istoria amicei mele a stârnit multă curiozitate. Majoritatea cunoscuţilor o ştiu personal şi sunt la curent cu toate problemele cu care se confruntă această persoană, indiferent de natura acestor probleme, pentru că ea, oriunde s-ar afla, trăieşte peste tot doar cu problemele de acasă, cu întâmplările din viaţa ei personală. O bună parte dintre ei cunosc istoria, nu şi finalul, finalul urmează încă. Mulţi, absolut întâmplător, nu sunt la curent cu acest episod din viaţa ei. Iar alţii sunt curioşi să afle ce a urmat. Istoria nu este una ieşită din comun, vorbesc doar despre o modalitate de a trata un subiect comun, nu şi despre consecinţe.

Data trecută ne despărţiserăm în momentul în care vă anunţasem că Fosta şi-a luat bilet din Italia spre Republica Moldova. Dar fata mea nu a ştiut din timp că cealaltă vrea să revină acasă. Într-una din zile (vreo două săptămâni în urmă), deja spre sfârşitul orelor de serviciu, ea îmi spune: „Îţi imaginezi, l-am sunat pe al meu şi i-am spus că mama ne aşteaptă diseară la ea, dar el mi-a răspuns ceva de genul: tu te duci la mama, iar eu mă duc să mă întâlnesc cu X. Îţi închipui?!!!”

Nu, nu pot exprima în scris nedumerirea, supărarea, isteria şi frustrarea care se citea în ochii fetei şi în voce. M-am mulţumit doar cu o strângere din umeri şi cu o frază aruncată întâmplător: „Păi nu era în Italia?”  Ce vreţi, trebuia, măcar din politeţe să spun şi eu ceva?! Credeţi că m-a lăsat?

„Şi eu ştiam că e în Italia, dar uite că s-a întors”, mi-a răspuns colega. „Spune şi tu, de ce se jură că nu poate trăi fără mine şi se duce să se întâlnească cu asta? Şi lu’ asta ce-i trebuie de la al meu?”

Pe măsură ce îmi adresa aceste întrebări, ochii ei mă sfredeleau cu atâta insistenţă încât aveam impresia că va trebui să plătesc eu pentru toate păcatele „pisoiaşului”, „durduliului” sau cum îi mai spunea ea acolo. „Ce să-i trebuiască? Există o categorie de femei care au nevoie de un „iubit de rezervă”, de un veşnic admirator gata să le asculte şi să alerge la cel mai mic semnal al lor. Asta le dă o anumită siguranţă, le gâdilă orgoliul, le face să se simtă femei fatale. Dar tu stai liniştită, Fosta nu are nevoie de dragostea lui, vrea doar să-şi verifice poziţiile, a venit să cerceteze terenul”.

„Tu ştii doar că am şi eu un astfel de veşnic admirator, dar nu-i mai răspund la niciun apel, nu vreau să-i dau speranţe deşarte, nu vreau să-i provoc durere prin faptul că m-aş folosi de el…”

„Ei, tu eşti fată cinstită, procedezi corect, dar nu toate femeile gândesc aşa”, i-am întrerupt eu tirada, încercând s-o calmez şi mi-am luat ceaiul, invocând primul motiv aproape plauzibil care mi-a venit în minte ca să mă retrag. N-aş fi auzit nimic nou decât nişte treceri în revistă.

Spre seară, când deja mă pregăteam să plec, am întâlnit-o pe scări. „Pleci?”, m-a întrebat. „Da, e timpul deja să iau copilul de la grădiniţă”, i-am răspuns. „Plec şi eu, trebuie să ajung pe acasă să-mi schimb hainele, ne-am înţeles să ne întâlnim la 19.30 la pizzeria de pe Bănulescu Bodoni”, îmi raportează ea. „Nu te duci la mama diseară?” întreb eu cu mirare. „Nu, îmi răspunde ea, m-a sunat al meu şi mi-a spus că asta ne aşteaptă pe amândoi la 19.30. Şi mă gândesc cum să mă îmbrac ca persoana respectivă să înţeleagă cu cine are de furcă”.

Of, numai nu asta, îmi spun eu în gând. Ţinutele nejustificat de extravagante şi provocatoare cu care se afişează la birou fiind un subiect aparte de discuţie. Mă gândeam deja cu groază ce machiaj şi costumaţie de contraatac o să abordeze. I-am spus doar să fie atentă cum se îmbracă, ca să  nu se vadă de la o poştă că a urmărit intenţionat să impresioneze, deoarece asta ar însemna că nu are încredere în ea şi i-am urat succes. Ne-am despărţit, pregătită moral pentru discuţia de a doua zi dimineaţă şi raportul pe care avea să mi-l prezinte, în cele mai mici detalii.

A doua zi ne-am întâlnit în anticameră. Venise mai degrabă, făcuse cafeaua, pusese ceainicul cu apă pentru ceai la fiert şi mă aştepta. Abia am închis uşa după mine că a început să-mi povestească: „Mai în scurt, am fost să mă uit eu la asta. Nimic deosebit, fată ca toate fetele, nimic ieşit din comun. Să vezi cum se uita la mine! În schimb, lu’ a meu tare i-a plăcut cum m-am îmbrăcat eu şi mi-a spus înainte de a ieşi din casă… că arăt impecabil…”

Aha, deci şi „pisoiaşul” a avut emoţii în legătură cu vestimentaţia ta, îmi spun eu în gând, iar în voce: „Ei, bine că a fost bine”.

„Ehe, tu nu ştii ce discuţii am avut noi doi. Alaltăieri a fost ziua ei de naştere şi al meu îmi zice pe drum că poate mai bine să ne oprim să-i luăm un cadou. Eu însă îi spun că-i luăm flori şi e suficient, doar nu am fost invitaţi la zi de naştere. Ne oprim la florărie, cumpărăm flori şi al meu încearcă să mi le ia din braţe, spunând că o să i le dea el. Eu însă îi spun că florile trebuie să le dau eu. Eu, de ici mă înăbuş de furie, dar nu vreau să fac scandal. L-am convins. Ne-am dus la pizzerie, ea ne aştepta. Toată seara am fost foarte-foarte drăguţă şi amabilă. Iar ei au depănat amintiri din liceu. Apoi s-a întors către el şi i-a spus: „Eşti norocos, ţi-a mers atât de mult că ai întâlnit o fată atât de isteaţă, drăguţă, cu simţul umorului şi plăcută”. Îţi închipui, îi vorbea despre mine de parcă n-aş fi fost de faţă! Eu am încercat din răsputeri să nu dau pe faţă tot ce simţeam şi îmi muşcam limba să nu spun ce cred cu adevărat, de fiecare dată când aveam ceva de comentat. În sfârşit, s-a terminat întâlnirea, ea a spus că poate în week-end să ieşim la frigărui, dar eu am spus că suntem ocupaţi, doar e ziua lu’ a meu, tu ştii! (eu să nu ştiu?! Tu doar îmi raportezi totul.) Şi am ieşit, după ea a venit unul cu jeep-ul, ea ne-a spus că e prietenul ei, a parcat dinspre flori şi a aşteptat-o. Noi am pornit spre  staţie şi al meu îşi rupea gâtul uitându-se peste umăr după dânsa, iţindu-se înspre jeep să vadă cine o aşteaptă acolo. I-am spus că poate se duce mai bine să o conducă până la maşină dacă îl interesează atât de tare, dar el se făcea că plouă: „Da ce eu? Da eu nică, mă uitam în altă parte”. Şi uite aşa a fost!”

Slavă Domnului! „Ei vezi, totul s-a terminat cu bine. Nu mai trebuie să-ţi faci griji în privinţa ei, e capitol încheiat”, îi spun eu. „Da nu în privinţa ei îmi fac eu griji. Al meu se poartă ca un bleg. Să vezi cum radia şi înflorea că noi două schimbăm glume, discutăm pe tonuri amiabile, nu cumva aşteaptă să ne vadă prietene la cataramă? Doamne, bărbaţii ăştia de parcă-s de pe altă planetă! El chiar nu înţelege că arată ridicol? Şi când îl văd că stă ca un căţeluş la dispoziţia ei, mă simt penibil, eu în calitate de ce-s alături de el?”

Retorice întrebări, ce să-i răspund? Dar tac şi nu pomenesc nimic de înscenarea cu jeep-ul şi cu presupusul prieten care nu vroia să coboare din maşină, un truc atât de vechi! Las’ să stea liniştită şi fata mea, gândul că Fosta e încă în căutarea prinţului o s-o priveze de linişte. Acum ştiu doar că periodic va verifica mesajele de pe reţeaua de socializarea şi apelurile de ieşire şi de intrare din telefonul mobil al iubitului ei naiv şi aflat în bătaia puştii între două focuri.

„Ştii, dintre toţi bărbaţii pe care i-am avut până în prezent, ăsta se apropie cel mai mult de ideal. Asta se crede şmecheră? Eu nu mă las cu una cu două”, mi-a spus plină de hotărâre fata mea zâmbindu-mi larg şi întrebându-mă dacă mai vreau un ceai verde. Dau din cap a încuviinţare. Ştiam că aşa va spune, ştiam că aşa va proceda. Şi da, mai beau un ceai.

Credeţi că s-a terminat? Mai e un singur episod deocamdată de povestit, vi-l spun în altă zi.

1 OCTOMBRIE 2012

 

Leave a Reply