Din ce-s făcute visele?

By ianuarie 15, 2018Gândurile mele

Din ce-s făcute visele, cele pe care le spunem cu voce tare sau cele pe care le încredințăm doar unor persoane speciale, ori cele pe care îndrăznim să le visăm când suntem doar noi cu noi, ori nici nu bănuim că ele sunt, că noi la ele năzuim, că le râvnim?

Eu am crezut că visele sunt țesute din speranțe.

Fiecare își merită visele și consecințele acestora. Am gândit că visele mele sunt atât de inabordabile pentru că sunt o patetică, o ciudată care nu știe să se exprime și să viseze lumește, ci doar făcând abuz de metafore, de childuri și pentru că îndrăznesc să țintesc hăt departe de cât și-ar permite lungul nasului meu.

Și mi-am dat crezare atunci când m-am privit dintr-o parte, și am răsuflat ușurată când ceva spre ce am năzuit mi-a trecut milimetric pe alături, când visul, în trecere, nu m-a recunoscut, pentru că atunci când te afli în preajma unui vis pe cale să devină realitate, întotdeauna simți o frică teribilă că n-ai putea face față. Cel puțin mie așa mi se întâmplă ades. Recunosc, uneori, visele mă execută silit.

Țin minte, prin clasa a șasea, la petreceri de 8 martie sau 23 februarie, după ce pleca diriginta, rămâneam singuri, fetele și băieții și dansam, organizam cunoscutul joc cu sticla de frigușor ori tarhun în mijloc. Unul rotea sticla și înspre cine se oprea gura sticlei, pe acela trebuia să săruți. Mie îmi era drag, în mare taină, de un coleg și mă străduiam să nu las să se observe asta. Și odată s-a întâmplat că la jocul cu sticla mâna lui să se întindă spre mine, iar eu în gândul meu mi-am spus: „Numai nu eu!” Iar gura sticlei s-a mișcat și s-a oprit în dreptul unei colege, una care, pe parcursul anilor de școală a profitat din plin de pe urma norocului meu chior, pentru că mă urmărea ca o umbră din fragedă copilărie.

Să revin la el, peste cinci ani am aflat că și acel băiat mă simpatiza și chiar mă credea foarte frumoasă. Deh! Eu îl iubeam pentru frumusețea sufletului și albăstrimea ochilor, iar el doar mă credea frumoasă.

Oricum, dacă aș fi fost mai atentă, aș fi înțeles că nutrește ceva pentru mine din comportamentul lui: întotdeauna era în preajma mea, se interesa de temele mele, dacă nu am nevoie de ajutor la examene. Însă atunci deja în mintea mea, eu visam la o căsnicie perfectă, până la adânci și răs-adânci bătrâneți alături de altcineva, un băiat rău pe care eu eram sigură că-l voi transforma în prințul cel bun prin bunătatea și curățenia sufletului meu.

Când am crescut și am înțeles că există o diferență considerabilă între lumea din vis și cea în care îmi rod pe bune tocurile pantofilor, mi-am spus că ar trebui să fiu mai cumpătată și mai atentă. Că uneori ar trebui să-mi asum responsabilitatea și pentru visele împărtășite de alte persoane, indiferent dacă sunt sau nu vizată în respectivele vise.

Și am constatat că cele mai frumoase, mai extraordinare vise sunt cele din care faci parte tu, în ecuație cu cineva. Și m-am simțit mai mult decât flatată, m-am simțit onorată că unii oameni au avut încredere să-mi împărtășească din visele lor, cele mai ascunse.

De ce am înșiruit toate aceste cuvinte până să ajung aici? Am încercat să găsesc cu insistență lucruri, obiecte pierdute în memoria mea. Azi am înțeles că în biblioteca mea am multe vise spre care tind, nu știu însă e de bine sau nu prea, dar eu nu am vise… cum să le spun – solo. Poate îmi lipsește materia primă pentru ele?

Din ce-s făcute totuși visele? Nu-s făcute din speranțe, pasiuni, emoții, eșecuri și câștiguri. Visele se constituie reieșind din relația pe care o avem cu cei care ne înconjoară, reieșind din timpul pe care ni-l acordăm nouă și altora, din experiența pe care o acumulăm sau pe care o ratăm și din dorința de a fi mai buni, de a fi văzuți, primiți, apreciați, de ce nu, răsplătiți ca fiind mai buni. CEI MAI BUNI.

Voi când ați făcut ultima dată ordine în bibliotecă? Visele voastre din ce-s făcute?

27 IUNIE 2013

 

Leave a Reply