Cum m-am împăcat cu opera

By noiembrie 7, 2017Diverse

Vin dintr-o copilărie în care eu și semenii mei priveam desene animate de două ori pe zi și atunci doar 15 minute: dimineața – înainte să întârziem ieșim la școală și seara, când uneori încă mai aveam treabă s-o ajut pe mama care făcea mâncare la cotlon și asta era mai important decât să stau la televizor.

Coșmarul meu cel mare era duminica, când tata urmărea cu mult interes ”V mire jivotnâh” (În lumea animalelor) și eu uram emisiunea asta, deoarece îmi închipuiam că la celălalt post (la moldoveni), transmit vreun film interesant sau vreun concert de estradă. Al doilea coșmar ca intensitate era atunci când aveam voie să mă uit la televizor, adică n-aveam nimic de lucru, fie că afară ploua sau era sărbătoare religioasă, iar la tv difuzau balet ori muzică de operă. Și dacă la balet mai răbdam eu câine-câinește, la operă era tare greu – ”niște zgherăciuni”, spuneam cu năduf, scoteam televizorul din priză și ieșeam din casă ori luam o carte.

Să-mi fi spus cineva atunci că peste ani voi merge cu plăcere la operă, voi face diferența între soprană și mezzosoprană, tenor și bariton și, mai mult, voi ști că bas nu e un cuvânt de ocară, nu l-aș fi crezut. Nu l-aș fi crezut?! Cu siguranță l-aș fi… cel puțin l-aș fi ironizat. Ba chiar în ultimii trei ani am reușit să scriu scenarii pentru vreo șase concerte de Gală – la Revelion și la închiderea Festivalului Internațional de Operă și Balet ”Maria Bieșu”.

Am descoperit cu plăcere opera și lumea ei într-o ordine răsturnată: din culise și până la ușa de la intrare, unde la fiecare premieră te întâlnește personalul teatrului, îmbrăcat în costum tematic. Ador opera noastră și artiștii de acolo, am o senzație ca la sport, când ajungi să-i cunoști pe cei din categoria grea ;).

Duminică, 17 septembrie, urmăream din sală prima parte a concertului de Gală al celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Internațional de Operă și Balet ”Maria Bieșu”. Concertul era dinamic, dirijorul Dumitru Cârciumaru  (cine a avut ocazia să-l urmărească pe viu), nu este doar un bun profesionist în domeniul său, ci și un bun actor, dar și o concentrare de energie, dinamism, temperament, condimentată cu mult umor și acest lucru se poate observa ușor din sală.

Spre deosebire de spectacolele de operă, unde fiecare solist își vede de partitura sa și se înscrie în tabloul piesei, aici urmăream arii din diverse opere și prin ținută scenică și jocul cu sala, artiștii însăilau fiecare număr astfel încât să fie o continuitate logică a numărului precedent și să anticipeze următoare evoluție. Spre deosebire de concertele noastre de folclor și estradă, aici interpreții nu se lansează în discursuri, pentru că sunt siguri că își pot transmite mesajul prin muzică, gest și prezență scenică. În concerte, fiecare artist are șansa să interpreteze un rol principal, depinde deja de felul în care se prezintă.

Am remarcat cu bucurie că opera noastră a întinerit considerabil, le-am admirat cu o deosebită plăcere în prima parte a spectacolului pe frumoasele și foarte talentatele: Mariana Bulicanu, Ana Cernicova, Ghiulnara Răileanu, dar și pe Tatiana Vârlan, care a interpretat Habanera din opera “Carmen” de Georges Bizet, în contrapunere cu foarte carismaticul și talentatul bas Alexei Botnarciuc, care a extaziat publicul cu aria lui Mefistotele, dar și în duet cu nu mai puțin strălucitul Mihai Dogotari, precum și prestațiile scenice ale îndrăgiților deja artiști Iurie Maimescu și Ion Timofti. Corul și Orchestra sunt și ele puse foarte bine în valoare în cadrul acestor concerte, dirijorul reușind să le sublinieze excelent forța și valoarea artistică. În partea a doua a spectacolului au evoluat seniorii: Mihai Munteanu, Vladimir Dragoș, Tatiana Busuioc, Petru Racoviță, Natalia Gavrilan etc., sub bagheta dirijorului Nicolae Dohotaru.

Și iată așa, în timp ce îi sorbeam din privire pe toți, am dat întâmplător cu ochii de cameramanul postului Moldova 1, îmbrăcat în maiou alb, cu căștile pe urechi și așezat în pirostrii în mijlocul sălii, între rânduri. Din culisa stângă observasem pe ”fratele lui geamăn”, un operator îmbrăcat la fel. Și i-am urât cu toată forța pentru jalnicele concerte de operă pe care le difuza postul în copilăria mea: dintr-un singur unghi, arătând un singur spate, profil sau unghi, plictisitor și strident.

I-am urât pentru că am avut impresia că își iubesc prea puțin meseria. Și nu pricep artă, ori nu vor să priceapă, ori nu o respectă, ori cred că li se plătește prea puțin ca să iubească, priceapă și muncească concomitent. În fine, aici părerile ar fi împărțite și discuțiile mai lungi. Dar m-am convins că este o diferență mare între ceea ce se întâmplă într-o sală pe viu și ceea ce se vede pe un ecran. Și că nu doar jurnaliștii trebuie să se specializeze într-un domeniu sau altul, ci și cameramanii, regizorii etc. Și da, în acest caz înțelepciunea populară are dreptate: mai bine o dată să vezi, decât de o sută de ori să auzi.

Și voi când ați fost ultima dată la operă?

P.S. Vă mai fac o mărturie, acum posturile mele tv preferate sunt: Animal Planet, Nature, ID (Investigation Discovery) și Paprika TV. Oi fi îmbătrânind ?

Leave a Reply