”Am crezut și mai cred în dragoste și tare vreau ca și fetele mele să iubească, așa cum am iubit eu.”

By ianuarie 15, 2018Lecturi de vineri

”Am crezut și mai cred în dragoste și tare vreau ca și fetele mele să iubească, așa cum am iubit eu.”

O cunosc de ani buni și îi admir pasiunea cu care își îndeplinește meseria. Este o fire energică, hotărâtă, genul de oameni despre care prin locurile noastre se spune cam în felul următor: unde pune ea mâna, pune și Dumnezeu mila. Am provocat-o să discutăm despre rolul și scopul bibliotecii în societatea modernă, pentru că o bibliotecă modernă la noi se asociază cu imaginea Lidiei Kulikovski, doctor conferențiar universitar, director al Departamentului studii și cercetări la Biblioteca Publică ”B.P. Hasdeu”, specialist Inovații în Biblioteci, programul Novateca. Am ajuns însă să cunosc dincolo de universul cărților și al noilor tehnologii informaționale un om cu un destin demn de un roman și, cine știe, poate, într-o zi, va deveni protagonista unei capodopere a literare.

 

  • Sunteți mereu în mișcare, în continuă activitate, în contrasens cu imaginile-stereotip despre bibliotecarii visători și flegmatici. În ce activități mai sunteți antrenată în ultima perioadă?
  • În paralel cu activitatea mea în bibliotecă, mă pot lăuda şi cu o experiență de 24 de ani de predare la ciclul universitar de formare profesională. Sunt solicitată să fac anumite training-uri, dar am fost selectată și pentru postul de specialist în inovarea bibliotecilor la Novateca, un program de modernizare a bibliotecilor publice din Republica Moldova susținută de  Fundaţia ”Bill şi Melinda Gates”. Mă implic anume în instruirea bibliotecarilor din spaţiul rural, pentru că mai mult de douăzeci de ani, instruirea pentru bibliotecarii de la sate n-a existat. În tot acest răstimp, instruirea se făcea doar cu mijloacele bibliotecii raionale, reprezentanții căreia veneau odată, de două ori pe an la Chişinău și la întoarcere împărtășeau colegilor ceea ce învățau aici, dar acest fel de activitate nu se încadra în conceptul instruirii continue moderne. Modernizând biblioteca sub aspect tehnologic, bibliotecarii au nevoie de instruire profesională, pentru că tehnologia este doar un instrument, iar biblioteca are şi roluri prioritare în dezvoltarea comunitară. Scopul nostru este ca bibliotecarii să înveţe cum să facă din biblioteca centrul, creierul comunităţii.
  • Bine-ar fi să se întâmple astfel, decât să aibă această funcţie barul, clubul sau altă instituţie de agrement.
  • La club dansezi şi cânţi şi asta este bine, pentru că dezvoltarea talentelor trebuie stimulată. Omul trebuie încurajat să-şi dezvolte talentul şi abilităţile creative, biblioteca îţi oferă această oportunitate, oferă cunoştinţe şi nu doar. Orice iniţiativă a bibliotecii se referă la dezvoltarea comunitară.
  • Au existat multe previziuni despre dispariția bibliotecilor, dar uite că apar vești îmbucurătoare despre dotarea și extinderea unor mari biblioteci în lume. DVS. sunteți o prezență activă în bibliotecă, dar și în spațiul virtual, ce credeți despre temerile părinților care consideră că odată așezat la computer, copilului o să-i dispară cheful să mai citească?
  • Biblioteca are partizani. Și e vorba de partizani ca Umberto Eco, Dan Puric, Vlad Pohilă, partizani de elită, dar și oameni simpli, care nu schimbă cartea pe calculator. Ați văzut câte cărți am în birou? Eu pe toate le citesc, dar dovedesc să lucrez la computer și să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în rețelele de socializare. Computerul este un instrument care ne ajută, ne salvează timpul, eu îl utilizez ca unealtă de promovare a instituției. Însă foarte rar caut informație în internet. Eu utilizez blogurile bibliotecilor, ca să le încurajez, postez pe blogurile bibliotecii articole, pe facebook postez agenda evenimentelor care mi se par relevante, în rest, sunt învățată cu cartea, că dacă am nevoie de ceva, telefonez la bibliografi și rog să-mi găsească trei surse pe subiectul care  mă interesează. De ce? Când scriam teza de doctor (asta era de mult), aveam calculator acasă și abia îl descopeream, la dactilografiat mă pricepeam, că lucrasem o viață la mașina de scris, dar îmi plăcea să navighez în internet și să caut informație. La un moment dat am realizat (când mi-am dat seama că am stat până la cinci dimineața căutând informații), că am divagat totalmente de la subiect. Și atunci am zis: nu! Și m-am organizat. Că, de fapt, internetul este organizat după legile biblioteconomiei. Și anume legile lui Ranganathan, pe care eu le predau la biblioteconomie. Mi-a făcut plăcere să descopăr asta și m-am perfectat într-atât, încât am învățat că dacă îți trebuie un subiect și îl formulezi  corect și exact la căutare, atunci găsești informația de care ai nevoie în primele trei surse afișate, dacă nu chiar în prima. Mai departe nici n-are rost să cauți.
  • Pare un detaliu nesemnificativ, dar dacă știi cum să utilizezi corect internetul, acesta nu-ți mai răpește din timp și nici nu te fură.
  • Trebuie să știi cum să pui la căutare cuvântul cheie și semnele: când e bară, când plus sau egal. Lumea nu știe. Și asta este foarte important, bibliotecarii ar putea să-i învețe pe utilizatori aceste ponturi.
  • Pornind de la exemplul DVS. personal, ce v-a făcut să vă îndrăgostiți de carte într-atât, încât să-i slujiţi toată viaţa?
  • Cred că lipsa calculatoarelor de pe vremea copilăriei mele. Aveam un singur aparat de radio – afară și-l ascultam tot timpul. Televizor n-am avut acasă până pe vremea studenției mele. Dar primeam toate revistele și ziarele, pentru că erau foarte ieftine. Eram patru copii la părinți, mama abona toate publicațiile, dar n-ajungea să le citească, eu însă le citeam. Îmi plăcea să învăț. Chiar înainte de a vedea că mai sunt și ziare și reviste, îmi plăcea să citesc. Mi-a plăcut să învățat. În 1973, când m-au trimis director la o filială la Ciocana, am intrat în bibliotecă și am o colecție de carte a  ziarului ”Plugarul roșu”, nimerită nu știu cum acolo. Atâta mai aveam de citit, din colecția unei biblioteci sovietice, restul citisem până a veni să lucrez la bibliotecă. Îmi mai amintesc o întâmplare. M-am dus la un sanatoriu, o singură dată în viață.  Acolo ce să fac? Lumea dansa, eu cu dansul nu stau bine. Noroc că aveau bibliotecă. Cred că în trei zile am citit ceea ce nici nu mă interesa, dar nu citisem.

Dar nu numai de carte eram pasionată. Și la teatru mergeam, nu scăpam nicio premieră și îmi păreau  așa de rare premierele! Și mergeam la același spectacol de câteva ori.

  • Aveți un ritm de viață mai alert decât scurgerea timpului însăși!
  • O fi?! Nu știu de unde vine, poate e scris ceva în ADN-ul meu, dar îmi place să fac lucrurile imediat și fundamental. Chiar și lectura – eu știu că dacă am o carte în mâini și n-o citesc în următoarele 48 de ore, n-o mai citesc niciodată.
  • Deși sunteți încă tânără și plină de energie, vreau să aflu totuși dacă ați regretat vreodată că v-ați dedicat viața bibliotecii?
  • Nu am regretat nimic niciodată. O singură dată am avut o umbră de regret. S-a întâmplat când mi-am făcut pachetul de documente pentru pensie și am ieșit la pensie cu 903 lei. Atunci m-am simțit umilită, eram furioasă pe toate ministerele, direcțiile, guvernanții, pentru că eu am lucrat mult, iar statul găsise de cuviință să pună un preț derizoriu pe toată munca mea. Și totuși chiar dacă eram supărată pe toți și pe toate – pe bibliotecă nu. Niciodată nu mi-a părut rău că am ales să lucrez la bibliotecă. După incidentul cu pensia m-am înverșunat și m-am angajat în trei locuri  și dovedesc peste tot.
  • Dar nu v-ați gândit că în timpul cât dvs. depuneați tot sufletul și energia într-o singură direcție, ați mai fi putut face ceva, care poate v-ar fi adus mai multe foloase? Ași fi putut să vă descoperiți și alte vocații?
  • Dar eu am mai multe vocații! Și am zis că, că sunt iute, bătăioasă și nu conveneam tuturor, de m-ar fi dat afară, mă realizam oriunde. Îmi place bucătăria, știu a broda, a țese covoare, pentru că provin dintr-o familie în care, în tot anul, pe iarnă, se făceau 3-4 covoare. Copil fiind, mă băgam din curiozitate, pe urmă au văzut că pot, mă implicau și pe mine. Primeam ”Femeia Moldovei”, acolo era pagină cu bucate și mă interesa. Acasă aveam de toate, încercam rețetele și dacă le stricam, dădeam la porc și mama nu știa ce am stricat, în schimb, când venea seara și găsea mâncare, tare se mai bucura. Ceea ce ea nu făcea, eu făceam de pe rețete. Tăiam găina chiar din clasa a patra, făceam zeamă, colțunași… Eram cea mai mare, ceilalți erau mititei, ambii părinți lucrau până târziu, iar eu aveam timp. Altceva ce puteai să faci? Cât puteai să alergi? Alte activități nu mă prea atrăgeau să-mi pierd timpul cu ele. Mai bine îmi așterneam sub prăsad, mă întindeam și învățam geometria. Și acum îmi place designul. Dar pe vremea aceea eu nu știam ce înseamnă asta și îmi plăceau liniile, spațiile, îmi plăcea pictura. Cred că aș fi putut fi și pictor, poate nu unul tare bun, dar ca hobby mi-ar fi ieșit destul de binișor. Acum mă macină chiar gândul să merg la cursuri de pictură.

Îmi place tot ce este popular, obiceiuri, portul… Pe vremea studenției mele fetele nu prea purtau ie, dar eu la examen mă duceam în ie frumoasă din marchizet, cu fir roșu și negru. Și mergeam cu nasul pe sus, mândră nevoie mare. M-am învățat să brodez, să cos ii și când m-am măritat, i-am făcut cămașă de mire bărbatului meu și mi-am făcut mie ie cu mâneca toată găurele. Acum nu mai am timp, dar mi-am zis: cândva m-oi opri eu din toate nebuniile astea ale mele și voi reveni la broderii.

  • Cred că am înțeles secretul dvs.
  • Fac lucrurile cu plăcere. Dar îmi place și să urmăresc cu atenție ideea din concept până la realizare. Mă fascinează procesul de lucru. Eu mă gândesc la finalitatea ideii din momentul conceperii ei. Și nu mă satisface calificativul „satisfăcător”, arareori accept calificativul „bine”, sunt mulțumită doar cu „foarte bine”.
  • Probabil vă e greu să-i suportați pe cei din jur care fac lucrurile satisfăcător, să nu spun haltură, chiar de la nivel înalt.
  • Eu sunt foarte sarcastică, nu mă pot opri, comentez pe loc. Dacă nu mi-a plăcut, fac imediat observație și spun ce nu mi-a plăcut, chiar dacă altă lume nu mă place pentru asta. Sunt o fire holerică, reacționez instantaneu la tot ce văd. Dacă e frumos – am lăudat pe loc, încântată, am povestit, am distribuit. Îmi place să ofer și să primesc feedback la minut. Și dacă îmi spune cineva că ceva nu i-a plăcut, că e rău, că am făcut altfel, eu îl consider feedback constructiv, niciodată nu mă supăr.
  • Aveți fată sau băiat?
  • Două fete.
  • Să vă trăiască. Și e vreuna care vă seamănă?
  • Da, cea mică, Victoria. A terminat trei universități prin Occident și, după ultima universitate, London school of economics, a rămas acolo și lucrează la General Electric.
  • N-a vrut să vă urmeze?
  • A spus: ”La bibliotecă?! Mama, eu știu totul despre bibliotecă. Cu tine în casă era imposibil să nu învăț biblioteconomie”. Cealaltă e în Spania, mi-a dăruit o nepoțică, în curând va împlini 11 ani.
  • Am văzut-o în poze și vă seamănă foarte mult.
  • Seamănă, dar e mai nebunatică. Nepoatei îi place dansul, ea trăiește în Andaluzia, acolo fiecare spanioloaică dansează. De la patru ani, nepoata are toate costumele de flamenco și dansează cu pasiune.
  • Poate va fi artistă?
  • Nu cred. Dar îi place. Tatăl ei e muzicant.
  • Aveți regrete în legătură cu activitatea pe care o desfășurați?
  • Nu regret Dar în toți acești 24 de ani cât am fost director general la Biblioteca municipală ”B.P. Hasdeu”, am visat să construiesc o bibliotecă cum am văzut-o în Occident, cum am visat-o.  De trei ori s-au făcut proiecte, se schimba primarul, venea altul și nu continua lucrul început. Schimbarea asta politică la noi influențează negativ instituțiile. Dacă în Occident la primărie este un proiect în desfășurare și vine alt primar, proiectul este continuat. La noi – nu. Fiecare vine și începe de la zero. Acesta ar fi un regret, dar nu e un eșec pe care mi-l atribui mie, eu am făcut tot posibilul.
  • Iar în ceea ce privește copiii DVS.?
  • Eu n-am niciun regret, ei au … reproșuri. Fiindcă îi trezeam la ora șase și îi luam la bibliotecă. Fata cea mare are 37 de ani și acum îmi spune: ”Mama, lasă-mă să-mi educ singură copilul, pentru că tu pe mine m-ai educat deja”. ”Dar ce nu te-am educat eu bine?” Și ea îmi răspunde: ”Eu până acum îmi amintesc ce frică trăgeam când mă puneai să merg singură la liceu”. Eu am trimis-o din clasa întâi să învețe limba spaniola. I-am arătat odată drumul și pe urmă ea mergea singură la școală. Trăiam la Cricova, și ea, copil în clasa întâia, venea singură la Chișinău la școală.

Victoria, astă mică mi-a spus: ”Mamă, trebuia să mă bați și să mă pui să învăț mai mult”. Eu văd că am niște lacune în creșterea lor, dar regrete mari nu am. Poate, singurul meu regret e că nu i-am spus de fiecare dată mamei cât de mult am iubit-o. De doi ani ea nu mai este în viață. Mama a fost un model pentru mine, a făcut tot ca eu să învăț și să nu-mi lipsească nimic. Când eram studentă, dacă spuneam că-mi trebuie bicicletă franceză (că eram ciclistă și bicicleta era scumpă), ea strângea și-mi trimitea bani. Eu deja uitasem că lansasem ideea cu bicicleta. Dar mama nu uita. Ea știa că educația e un boomerang, toate investițiile depuse în copii, se întorc în bine spre părinți, că succesele copiilor sunt succesele părinților. În mâinile mele a murit mama și îmi părea că nu e drept ce se întâmplă. Plângeam, iar ea îmi spunea: ”Nu plânge”. ”Cum, mămică, să nu plâng?” ”Nu plânge, eu mă duc unde trebuie, tu să rămâi și să ai grijă de copii”. Lucrul acesta m-a marcat atât de mult.. că-mi pare că de aceea o și visez aproape în fiecare noapte.

  • Sunt și visele o formă de comunicare.
  • Știu, am citit toată opera lui Hasdeu, am făcut și ședințe de spiritism, fiți pe pace, le-am făcut nu ca să comunic cu mama. Dar mi se întâmplă ades să mă trezesc de la o atingere și în momentul acela știu că a fost mama. Deschid ochii, mă trezesc, ea nu este. Sunt creștină, nu vreau să intru în alte amănunte, dar îi simt încă prezența.
  • Și ca să trecem la alt subiect, cu temperamentul și cunoștințele dvs., bănuiesc că vă e oarecum greu să lucrați aici, știind cum se întâmplă lucrurile în Occident, spre exemplu.
  • Nu e greu. Aici e un mediu propice.
  • Nu e deprimant?
  • Alt mediu generează altfel de reacții, dar umblând prin Occident, vin și implementez acasă ce văd. La noi solul e arid. Un mare futurolog a scris că adevărata revoluție tehnologică și inovațională va veni din țările slab dezvoltate din Est. Și eu cred, pentru că lumea are talente latente aici, nu are doar unde să și le afirme. Dar dacă ești mai șmecher, vezi o nișă și te poți remarca. Nu-i greu. Și iată, nu mi-e greu să lucrez. Am fost și o norocoasă, pentru că dacă îmi puneam ceva în cap, găseam resurse să îndeplinesc, parcă se atrăgeau singure.
  • Conspira întreg universul.
  • Așa se întâmpla, frumos spus. Universul conspira sau nu știu cine, sau poate mă ajuta și puterea mea de convingere… Dar, de felul meu eu sunt timidă. Dacă merg în același compartiment cu cineva într-un tren și nu mă întreabă, eu nu vorbesc. Dar dacă mă provoci, nu mă opresc. Faptul că vorbesc mult și mă bag peste tot locul este anume ca să-mi înfrunt timiditatea.
  • Nu vreau să vă fac acum complimente gratuite, dar rar femeie de 60 de ani…
  • De 63!
  • Bine, de 63, care să arate atât de tânără, să fie atât de dinamică, de energică. Care e secretul vivacității dvs., când vedem atâta oboseală și deprimare în ochii unor femei care abia au atins vârsta de 30?
  • Eu cred că totul depinde de caracterul omului și nu neapărat de problemele cu care se confruntă. Dacă o persoană este pesimistă și vede totul în culori sumbre, atunci el nu va vedea în nimic prilej de bucurie, iar ochii nu-i vor străluci. Eu le spun bibliotecarilor mei: ”Când veniți la lucru și chiar de e rău la bibliotecă și ceva nu vă place, când mergeți pe drum – numărați cât galben veți întâlni, câte femei în roșu veți întâlni. Ocupați-vă mintea, ieșiți de pe firul gri. Puneți-vă mintea să danseze, să se distreze. Din orice găsești ceva-ceva bun.
  • credeți în dragoste?
  • Cred și acum la bătrânețe i-am spus soțului: cred că nu m-ai iubit niciodată, de ce m-ai luat? Pentru că erai diferită de toate fetele… În genere, am crezut și mai cred în dragoste și tare vreau ca și fetele mele să iubească, așa cum am iubit eu. Degeaba trăiești dacă nu iubești. Chiar dacă nu ești iubită, trebuie să iubești.
  • V-au făcut fetele confidențe, vă cer sfatul?
  • Bineînțeles. Suntem bune prietene, ne facem confidențe, îmi spun totul. Mi-i arată pe Skype că dacă-s plecate, altfel cum să-i văd? Îmi spune: ”Mama, eu mă întâlnesc cu un indonezian”. Eu n-am fost  de acord… până la urmă s-au despărțit. Iese că am avut dreptate. Fiecare mamă vrea tot ce e mai bun pentru copiii săi. Asta mică îmi spune câteodată: ”Mamă, atât de mult mă enervezi !”. ”Ce ți-am făcut?” Și ea: ”Întotdeauna ai dreptate”. Și în astfel de cazuri eu îmi amintesc de studenția mea. Veneam în vacanțe acasă și mai trăia bunica mea, mama mamei mele. Ea o întreba pe mama: ”Nină, unde s-a dus fata aceea?” Și mama îi răspundea: ”S-a dus la club”. ”Unde i-ai dat tu voie la club așa? Da mâine ți-a aduce în poală…” o tot cicălea ea. ”Mi-a semăna mie, nu mi-a aduce”. Altă generație. Și noi suntem o generație mai flexibilă decât mamele noastre.
  • Și care sunt proiectele care vă ocupă acum timpul pe care l-ați fi putut folosi brodând sau pictând?
  • Pentru că m-am eliberat de lanțurile conducerii sau de sceptrul ei, acum sunt într-un proiect american, lucrez pentru bibliotecarii de la sate. Am rămas la Departamentul studii și cercetări, coordonez cercetarea bibliografică, cercetarea științifică – statutul de doctor conferențiar îmi permite asta. De asemenea, încerc să stimulez creativitatea bibliotecarilor, coordonez proiectul „Zilele FedEX@Hasdeu”. În fiecare lună mai desfășor un proiect: „Învățăm concepții inovatoare„ pentru a diversifica serviciile și a îmbunătăți activitatea bibliotecii. Proiectul meu dintotdeauna – revista ”Bibliopolis” rămâne o responsabilitate și preocupare, este o revistă care de la 48 de pagini a ajuns acum la 280… Sunt proiecte interne, dar m-am gândit că trebuie să aibă impact asupra dezvoltării serviciilor și instruirii bibliotecarilor.
  • Vă mulțumesc pentru bunăvoința cu care ați acceptat această discuție și vă doresc mult succes în continuare!

 

Leave a Reply