Ne-am petrecut azi copilul la școală, ca de altfel, în fiecare dimineață. I-am urat succes, am sărutat-o, i-am făcut cu mâna și am rămas să privim lung în urma ei. Pe urmă ne-am luat câte un cappucinno cu  scorțișoară de la ghereta din fața liceului, ca de altfel, în fiecare dimineață.

-Mă iubești?
-Te iubesc!
-Mult?
-Foarte mult.
-Cât de mult?
-Nu știu.
-Înseamnă că nu mă iubești.
-Nu-i adevărat! Te iubesc foarte mult....

Trăim timpuri în care imaginea este definitorie. Iar mijloacele de realizare, promovare și ajustare a ei sunt foarte accesibile, la îndemâna și pe înțelesul oricui. Mai ales că azi oricine

Anii 90 rămân un reper pentru majoritatea tinerilor din generația mea. Am avut o copilărie lipsită de griji, ca și majoritatea semenilor din generația mea. Deși am crescut într-o familie cu venituri modeste, nu am dus lipsă de nimic în copilărie, părinții nu ne refuzau nimic. Deseori îl auzeam pe tata care o întreba pe mama de ce avem nevoie și, cel mai des eram vizată: ”Marusă, ce trebuie să mai luăm pentru fată?”